Acum aproximativ doi ani am avut un vis despre un strut ce isi ascundea bucata de polistiren in pamant . De la o vreme incoace visul imi revine obsedant. Se face ca strutul umbland el pe strazi, dand din aripi si agitandu-se ajunge intr-un moment de oboseala. Purta cu mandrie inca la gat cheia de la colivia in care se afla o cutie de lemn in care invelit intr-o piele de caprioara, infasurat cu multe ate albaste , hartie creponata portocalie, staniol se afla bucata de polistiren. Cheia devenea tot mai grea, pasarile ce rupeau din bucata de polistiren disparusera ba mai mult era inconjurat numai de pasari de treaba. Nimeni nu-l intreba de bucata de polisiren, probabil pentru ca nu interesa pe nimeni iar cateodata chiar si el uita de existenta lui. S-au petrecut schimbari si in comportamentul strutului, era mandru de cheia lui dar parca simtea ca ii este dor sa poarte la gat bucata de poistiren kitschos. Atunci intr-o seara cu cer senin si luna pe cer, cu vant ce adia cald merse in gradina cu lopata in mana si incepu sa sape. Si sapa si sapa si sapa si nu gasi nimic, era imposibil, stia locul foarte bine, incerca doi pasi mai la stanga, nimic, doi pasi mai la dreapta nimic, mai in spate mai in fata si pana dimineata tot sapa. Epuizat, cu broboane de sudoare alunecand pe gat incepu sa planga. Nu-si mai gasea colivia cu lacat in care ascunsese bucata de polistiren la care tinea cel mai mult in viata lui. Lacrimile tasneau din ochii strutului, hohote de plans ii zgudurau penele, urlete de durere ieseau din ciocul lui, ascunsese ceea ce avea mai scump iar acum nu mai gasea. Lesinat de durere se intinse pe spate, simtea greutatea cheii, cu atat mai ramasese, cu dovada faptului ca la un moment dat avusese o bucata de polistiren pe care o ascunsese de frica pasarilor rele.
Nu am mentionat faptul ca strutul era unul incapatanat 
, isi aduna toate fortele si incepu sa sape din nou in locul unde stia ca ingropase colivia, trebuia sa fie acolo caci nimeni altcineva nu intrase in gradina lui. Intr-un final se auzi un clinchet metalic, gratiile coliviei incepura sa straluceasca in lumina lunii. Strutul reusi, smulse din pamant colivia, parca ieri o ingropase, curata de pamant lacatul si cu cheia de la gat il deschise. Vede prin gratii cutia din interior, deschide usor portita si scoate cutia. Cu penele tremurande deschide capacul, bucata de piele era intacta, isi aducea aminte, parca mai ieri invelea furios bucata de polistiren. Isi lua un ragaz si admira atele albastre, aproape incalcite si cu o rabdare infinita le desfasura pentru a vedea bucata de hartie creponata de un portocaliu tipator. Stia ca mai are putin pana ajunge la polistiren dar nu se grabea, era atat de fericit ca gasise colivia. Inlatura si hartia creponata si vazu staniolul, usor botit, dadu la poarte si staniolul si ajunse la BUCATA DE POLISTIREN. De fercire incepu sa planga, era ceea ce avea el mai de pret pe lumea asta, acea bucata kitschoasa de polistiren, cu bilute, pamblici, bucati de material si plastic, colorata haotic dar era a lui. Hotararea era luata, o va purta la gat pentru tot restul vietii lui, se va mandri cu ea si chiar daca se vor mai gasi pasari sa fure din ea, el le va lasa si daca vor exista pasari sa-i ceara bucati din ea el le va da, cu siguranta va primi si ceva in schimb, poate acesta este tot farmecul- sa imparta cu ceilalti bucata de polistiren.
