am visat eu noaptea trecuta un Paianjen.  Acest paianjen nu era unul normal, era asa negru cu puf pe deasupra, dar un puf sclipitor ca daca il vedeai in lumina soarelui aproape te orbea, picioarele lungi negre vreo 8 la numar ii purta gratios corpul, executand parca un dans la fiecare pas. Ochii ii erau frumosi si chiar daca erau de culori diferite atrageau in panza lui multe muste, acestea fiind o sursa importanta de hrana. acest Paianjen si-a trait scurta lui viata tesand panze, insirand kilometrii de fire, facea asta nu numai pentru a-si asigura o bucata de musca ci si pentru ca ii placea.

tot in visul meu aparea parca si o Musca, era si ea neagra, cu aripi mari, mult prea mari in comparatie cu corpul ei rotund si negru. aripile ei erau cam ciudate, parca erau taiate si lipite cu banda scotch, care transparenta, care colorata,  aripile ei aratau ca si cum ar fi trecut printr-un conflict. nu conta asta, important era ca inca putea zbura de colo colo. si zburand ea asa intr-o zi ateriza pe panza Paianjenului.

-ce zi minunata! soarele e sus pe cer, eu sunt libera sa zbor, ce-i drept aripile mele nu arata prea bine dar inca ma mai pot folosi de ele. nu pot sa cred ca le-am putut reface dupa ultimul incident cu paianjenul auriu. era sa mor nu alta, venea ala spre mine cu o viteza si aripa mea stanga era pe jumatate prinsa in panza lui… uf… bine ca am scapat.

isi spunea ea in mintea ei, si nici bine nu termina de gandit ca isi simti piciorul amortit.

-vai de mine, dar ce e asta? de ce a amortit? si intra in panica, incepu sa se zvarcoleasca, sa dea din aripi, si antene, din picioare si cu cat dedea mai tare cu atat amortea mai mult.

 privirea patrunzatoare a Paianjenului o inmarmurii, simtea totusi vibratiile pasilor, simtea respiratia lui din ce in ce mai aproape.

-ai indraznit sa-mi tulburi linistea!!! spuse Paianjenul, pentru asta trebuie sa platesti cu viata sau cu o bucata din aripa si spunand asta Painajenul o invaluii intr-un fir alb, de jur imprejur un fir cu reflexii argintii, musca era neputincioasa, era toata amortita in fata stralucirii Paianjenului negru.

-dar eu nu am facut nimic, am aterizat aici pur intamplator!
-intamplator zici? nu exista intamplare… te vad asa mai ciudata, nu am mai vazu in viata mea o musca cu aripile atat de peticite…si uite ca totusi poti sa zbori…interesant… te voi pastra pentru mai tarziu intr-un cocon de fire, asa ca obiect de studiu.

acum Musca depindea de Paianjen…acesta era de-a dreptul intrigat de aripile ei, de modul cum erau lipite, de faptul ca mai putea zbura, revenea la dansa zilnic sa o studieze si sa-i aduca ceva de mancare. incepuse sa o admire, sa aiba incredere in ea si curand o elibera din stramta camasa de forta.

Musca se bucura de libertate, isi dezmorti aripile dar nu zbura…hotarase sa stea langa Paianjen.  Cat Paianjenul era ocupat cu extinderea plaselor Musca isi petrecea timpul pe reteaua 2, ziua admira soarele si celelalte muste prizoniere iar noaptea numara minutele pana cand Paianjenul venea sa-i analizeze aripile. cateodata plictisita ea mai parasea panza, mai ateriza din joaca pe alte panze dar reusea mereu sa scape cu aripile intacte, nu de alta dar Paianjenul si-ar fi dat seama.

intr-o zi suferind de plictiseala grava Musca se hotari sa urmeze un fir al retelei, era curioasa sa vada la ce departare se afla de centru….si merse si merse si merse si merse….timp de vreo 40 de minute…chiar si pentru un paianjen cu 8 picioare asta este un drum lung, fu instantaneu impresionata de efortul zilnic al Paianjenului ce batea atata drum doar pt a o vedea.

problema era ca odata cu trecerea timpului paianjenul venea din ce in ce mai rar, drumul i se parea prea lung insa misterul aripilor il fascina inca…

-de ce mai vii la mine? intreba Musca

-pentru ca imi plac aripile tale, pentru ca vreau sa le ingrijesc uite am lucrat la un medicament ce ti le regenereaza, in curand nu va mai trebui sa porti banda de schotc si scoase din buzunar o sticluta (daca tot exista banda scotch macar si Paianjenul sa aiba o haina cu buzunare )

-serios? iti multumesc, o voi incerca.

si a tot incercat-o timp de 4 saptamani, benzile cadeau una dupa alta, aripile erau din ce in ce mai frumoase si zborul se facea cu viteza mai mare, medicamentul functionase. acum Musca era ca noua, Paianjenul venea din ce in ce mai rar, scopul lui era atins, aripile erau vindecate, medicamentul era un succes.

-acum de ce mai vii? intreba Musca, aripile mele sunt vindecate complet.

-vin pentru ca asa trebuie…trebuie sa verific cum evoluezi, trebuie sa-ti aduc de mancare…trebuie sa…

-afla ca nu trebuie, ma puteam ingriji si singura chiar cand aveam aripile peticite…

-dar trebuie sa te verific, am de scris o carte pe tema asta”vindecarea aripilor peticite “, trebuie, trebuie, trebuie

-trebuie? adica tu veneai la mine doar pentru a ma studia?

-ti-am spus ca da, inca de prima data cand te-am prins in plasa mea…

-eu credeam ca….

-credeai ca ce? credeai ca imi place sa vin 40 de minute doar asa sa te vad? credeai ca daca te-am lasat libera insemni ceva mai mult decat celelate zeci de muste prizoniere?

-da…. adica nu credeam dar speram….speram sa….

-sperai sa ce?

-speram sa-ti placa timpul petrecut cu mine

-dar imi place, imi place sa studiez aripi peticite…. asta fac toata ziua….tes fire, imi extind reteaua, prind noi cazuri…credeai ca esti singura musca cu aripi peticite? e drept cazul tau e special…la cate benzi lipite ai avut nu credeam ca mai ai vreo sansa

-as fi vrut sa fi venit la mine  mai des

-am fost ocupat, am avut o multime de muste ce trebuiau testate, nu ma crezi? hai cu mine la centru sa-ti arat. asta chiar ca nu am mai facut-o niciodata, vei fi prima musca vindecata ce vede laboratorul

-nu pot sa vin…e prea tarziu, e noapte si mi-e frica….

-ei bine! vroiam doar sa-ti arat ce efort depun eu, in cate locuri trebuie sa alerg si cat de mult muncesc in laborator, am chiar si o canapea pe care dorm.

-as vrea sa vad dar nu pot…imi pare rau…. si Musca isi deschise aripile, straluceau in lumina stelelor, incepu sa le agite si intr-o clipa isi lua zborul…lasa o urma de praf sclipitor…Paianjenul urmarii cu privirea decolarea, era impresionat, medicamentul lui functionase, simti totsui o urma de tristete, se atasase totusi de Musca neagra…

Musca neagra in timp ce decola simtea cum gandurile ii alearga se bucura intr-un fel ca are aripi vindecate dar ii parea rau ca fusese doar un experiment.

dupa mult timp se reintalnira:

Paianjenul:- stii …in acea seara….mi-ar fi placut sa ramai

Musca Neagra: -daca mi-ai fi spus macar o data…..

the end

ma vezi? sunt mic! sunt prea mic, mi-ati spus ca mai trebuie sa cresc…poate la anul voi fi eu urmatorul.
ce contrast…lichidul asta rosu in care ma tarai acum e tare ciudat, vad ca incepe sa se intareasca, mai inainte ieseau aburi din el…. e un drum rosu lung…. ce contrast cu gheata alba….sunt din ce in ce mai singur…..pe mama au luat-o acum cateva minute….a venit asa ca un animal mai mare, cu o aripa imensa si a vrut s-o mangaie pe cap, mama s-a ferit, a incercat sa fuga, dar noi focile nu putem fugi asa ca matahala a reusit sa o atinga pe cap…..mama a tipat, nu era tipat de bucurie, matahala o mangaia din nou si din nou si din nou pana cand mama a tacut, a plans cu lacrimi rosii, apoi a inceput sa deseneze un drum din care ieseau aburi…. am incercat sa o urmez dar matahala m-a vazut, s-a uitat la mine, am intrebat-o unde o duce pe mami, nu mi-a raspuns, ochii ii sclipeau ciudat, am incercat sa o trag pe mama sa o intreb unde pleaca….ea nu-mi raspundea, desenea in continuare drumul rosu….matahala m-a alungat, mi-a spus ca sunt prea mic. eu i-am urmat si am ajuns intr-un loc unde am vazut ca se intalneau mai multe drumuri rosii…l-am recunoscut pe tata, o matusa, pe prietenul meu mai mare, erau nemiscati, cu ochii inchisi,emanau asa ca o aura din abur …. toti desenasera drumuri …

-buna ziua domnule ac!
-buna ziua domnule ata! cu ce ocazie pe aici?
-cum cu ce ocazie? tu nu ai vazut-o pe doamna bluza?
-care doamna bluza? cea fara nasturi? nou venita in dulap?
-da! da! exact ea…vaiiii ce culoare…ce finete…un exemplar deosebit. ce zici vorbim cu ea?
-vorbim de ce nu.
-sarut manecile doamna bluza!
-buna ziua baieti! cu ce ocazie pe umerasul meu?
-pai noi am venit …. si aici se fastacira amandoi….
dar acul mai curajos si cam intr-o ureche isi facu putin curaj si continua
-noi am venit sa te intrebam cum de un exemplar original ca dvs nu are inca nasturi?
-pai asa m-a creat…fara nasturi dar cu gauri
-interesant…spuse domnul ata…si nu ai vrea sa ai si tu un nasture? macar asa sa vezi cum ti-ar sta?
-ar fi o idee buna. spuse domana bluza
timp de cateva zile acul si ata au cautat un nasture pt bluza si intr-un final au gasit
-domnule nasture! buna ziua!
-buna ziua domnule ac, buna ziua domnule ata! cu ce ocazie in cutia mea?
-noi am venit pentru a te intreba daca ai placerea de a te atasa de doamna bluza…sa stii ca e un exemplar original, tocmai a aparut pe piata, e in tendintele primavara vara 2009
domnul nasture era curios si accepta
in cateva clipe el fu luat pe sus de domnul ata si domnul ac si aproape fara sa-si dea seama se trezi cusut de doamna bluza.
-pai bine mai domnilor, spuse doamna bluza, voi nu ati vazut ca acest domn nasture nu are culoarea potrivita?
-da dar a fost usor de cusut, spuse domnul ac
-da, are dreptate si gaura se potriveste perfect spuse domnul ata
-mie nu mi se potriveste, vreau sa-mi gasiti altul
acestia nu au avut incotro si au plecat in cutarea altor nasturi
AM GASIT!!!! era un nasture ce se asorta perfect cu Doamna bluza….domnul nasture nr2  fu rapit si atasat de domana bluza.
-domnii mei ati facut o treaba buna! domnul nasture numarul2 se asorteaza, este perfect pentru mine
-nu prea cred spuse domnul ata…. uite cat de mic este, nu vedeti ca trebuie sa va cos gaura(butoniera)
-si stiti cat de greu este sa cos butoniera? e loc foarte mic si eu nu-s asa flexibil. incepu sa se planga domnul ac
-bine domnilor atunci gasiti-mi alt nasture
deja domnul ac si domnul ata incepu sa regrete “geniala” idee de a adauga nasturi doamnei bluza dar plecara iar in calatorie dar apreciara gresit marimea si de aceasta data domnul nasture numarul 3 era prea mare pentru doamna bluza, culoarea era frumoasa, doamna bluza era multumita dar domnul ac si domnul ata aveau iarasi mult de munca
doamna bluza era din ce in ce mai suparata, era deja al 3lea domn nature care nu se potrivea nici culorii nici butonierelor
domnul ac si domnul ata erau deja exasperati, niciodata in cariera lor nu mai vazusera bluza fara nasturi dar cu butoniera…deja incepeau sa se gandeasca la faptul ca poate domana bluza era special creata pentru a fi purtata fara nasturi, descheiata cum ar veni.
cu cat ei doi erau mai disperati cu atat doamna bluza era mai suparata ca toata viata ei va trebui sa fie purtata descheiata si cu 3 nasturi nepotriviti.
asta pana intr-o zi cand doamna bluza fu luata din dulap, de pe umeras, scuturata de praf si adaugat un siret auriu, rezistent care se potrivea cu toate butonierele si se asorta cu toti nasturii astfel incat doamna bluza putea fi purtata incheiata.
THE END!

am visAt eu ieri la amiaza un pepene. era unul maaaare verde cu dungi albe, aproape perfect rotund, statea in piata pe taraba asteptand sa fie ales de cineva.
se admira in fiecare zi in ochii trecatorilor ca el este aproape perfect rotund, ca are dungi albe unicat, codita lui inca este tanara si nici nu a fost incercat de nici un posibil cumparator.
soarele a batut si in el, l-a copt bine de tot, putea sa puna pariu ca miezul lui este rosu , dulce si zemos si nici macar nu are multi samburi.
pepenele avea o parere foarte buna despre el si privea aproape cu dispret pe vecinii lui de taraba. se gandea in mintea lui (adica samburele ala negru mai mare) ca ei sunt imperfecti, ca dungile lor sunt inegale si chiar intrerupte, ca formeaza un model neregulat-fata de al lui care era perfect, se uita la formele lor si vedea ca unii sunt loviti, altii sunt deformati si nici unul din ei nu are forma lui perfect rotunda. si totusi el in perfectiunea lui era suparat. era suparat pt ca nici un cumparator nu-l alege. ei preferau sa-i aleaga pe acei pepeni urati, cu culori sterse si forme ciudate decat pe el care era un rar exemplar al perfectiunii.
a stat pe taraba comerciantului aproape 4 zile, timp in care a inceput sa se ofileasca, dungile lui deveneau si ele sterse, culoarea il parasea…. el incepea sa se gandeasca la faptul ca poate nu este perfect….si de indata ce se gandi la acest lucru aparu un cumparator, il lua in maini, il duse la ureche si il apasa pe mijloc sa vada daca este copt, apoi lua un cutit, ii scoase triunghi, gusta, il plati si pleca.

ieri la pranz, caci incep sa dorm la pranz, am visat o buburuza. era asa ca toate buburuzele rosie cu puncte negre, de marime mica inspre foarte mica, mereu jucausa zbura din loc in loc si nu se plictisea niciodata. o mai apuca melancolia cateodata dar ii trecea foarte repede. cum zbura ea intr-o zi vazu pe pamant ceva stralucitor, cand se apropie isi dadu seama ca este o bomboana. se hotari sa se apropie si mai mult si ateriza fix pe bomboana.
ambalajul era foarte stralucitor, se simtea prin el aroma inconfundabila a bomboanei din interior, cand dadu un ocol complet vazu si numele bomboanei ea se numea Bucuria.
Buburuza se mai roti de cateva ori in aer pt cuprinde cu privirea dimensiunea bucuriei, pardon a bomboanei si se gandi ca ar trebui sa inceapa sa manance. se chinui putin la desfacerea ambalajului dar cand reusi sa muste din bomboana de ciocolata se intrista instantaneu. isi dadu sema ca odata inlaturat ambalajul bomboana trebuie mancata toata deodata caci altfel se strica, isi pierde aroma si in plus blestematele de furnici ar putea tabari cu sutele si ar fura-o. asa ca se grabi sa manance cat mai mult din ea dar se gandea la fiecare muscatura ca bomboana Bucuria se temina. ascest lucru nu o facea sa aprecieze mai mult gustul ci o indemna sa infulece de-a dreptul cat mai mult. in final reusi sa o manance pe toata. arata acum ca o bomboana invelita intr-un ambalaj ce semana cu o buburuza. glicemia ii crescuse, stomacul o durea si in final isi dadu seama de ce se numesc bomboanele Bucuria: pt ca sunt dulci, aromate, gustoase dar se termina al naibii de repede si daca esti hapsan si vrei sa o mananci toata deodata de teama ca ti-o va fura altcineva sau va expira nu te alegi decat cu un gust amar si o durere de stomac.

sufar de insomnie…am deja ceva timp de cand nu mai reusesc sa dorm noaptea..multi spun ca e din cauza lunii pline…. eu cred ca e datorita faptului ca am inceput sa dorm la pranz….
am visat eu astazi la pranz o broasca testoasa. ea era foarte batrana, avea cam 200 de ani dar inca traia in tinutul Madagascarului…avusese o viata frumoasa, plina de impliniri, copii , nepoti, stranepoti chiar stra stra nepotii o mai vizitau din cand in cand pentru a o intreba de sanatate. mereu ea reaspundea ca este sanatoasa, ca totul este in regula, ca pentru varsta ei este intr-o forma exceptionala.
toata familia era cam ingrijorata pentru ca se stie ca broastele testoase traiesc mult insa la un moment dat mor si ele.
se vedea pe carapacea broastei noastre urme ale trecerii timpului, pe membre se puteau zari cicatrici ale luptelor cu pradatorii insa ea credea ca este inca tanara si in putere. toate rudele au convins-o sa mearga la vraciul tinutului sa-si faca un control de rutina, broasca testoasa accepta cu greu.
-buna ziua vraciule!
-buna ziua broasca testoasa!ce va aduce pe la mine? vreo gaura in carapace? vreun membru ranit? v-a scazut vederea cumva?
-nu vraciule, cum asa, eu sunt inca tanara, imi port cu mandrie cei 200 de ani ai mei..uite am venit la dumneata impinsa de rubedeniile mele paranoice… eu ma simt bine
-da? ia sa vedem gura mare si spuneti aaaaaa
-aaaaaaa
si vraciul vazu pana in capatul cozii, ii vazu plamanii, ii vazu stomacul, dar cel mai important ii vazu sufletul.
-da….ia sa vedem stati va rog intinsa pe spate
-ei domane! cum pe spate?
-asa pe carapace!haideti sa va ajut, si o rostogoli pe broasca
aceasta incepu sa se zbata, sa dea din toate cele 4 membre, incepu sa gafaie de la atata efort….nu reusi sa se intoarca pe picioare.
-da….am inteles
-ce ati inteles domnule vraci? sunt perfect sanatoasa
-ia spuneti-mi doamna broasca testoasa, cand va treziti dimineata care e primul lucru la care va ganditi?
-pai….ma gandesc ca sunt tanara si mai am mult de trait
-si cam de cate ori pe zi va vine gandul asta?
-pe de fiecare data cand obosesc de la mers, ma doare stomacul de la mancare, cand ma ia cu ameteala cand ma uit in sus, cand trec pe langa o gasca de broaste testoase de 75 de ani si spun ca eu pe vremea mea nu faceam ca ei…. cam de atatea ori. dar ce e vreo problema?
-o sa vedem…. dar ia spuneti-mi dumneavoastra observati ca v-au aparut niste pete pe carapace?
-ce pete domnule? nu vad nici o pata…defapt sa fiu sincera nu prea mai vad deloc decat o pata alba si intrezaresc razele de lumina… de ce este vreo problema? eu sunt tanara!
atunci vraciul intelesese…. vazuse in cariera lui multe cazuri de broaste testoase muribunde..toate aveau aceleasi simptome suflet ofilit, vedere slaba, pete pe carapace si parerea de spre sine ca sunt inca tinere
-am stabilit diagnosticul. sunteti pe moarte.
broasca testoasa incepu sa rada in hohote:- cum vraciule sunt pe moarte? eu sunt inca tanara
- imi pare rau sa va anunt dar nu mai aveti mult de trait
-auzi domnule vraci!?! eu cred ca dumneata nu esti in toate mintile eu sunt perfect sanatoasa si tanara mai ales…cum sa mor eu …auzi! n-am decat 200 de ani….o sa vezi dumneata ca te-ai inselat.
-sper sa aveti dreptate spuse vraciul, desi in carierea mea rar m-am inselat in privinta vreunui diagnostic….va recomand totusi sa mergeti acasa si incepeti sa va cumparati cele necesare pt inmormantare.
-ati innebunit cu totii! eu sunt inca tanara.

atunci vraciul nu mai incerca sa o convinga de nimic…el stia ca broasca testoasa va muri, avea toate simptomele mortii unei testoase… era doar o chestiune de timp.

a fost odata ca niciodata un strut. era un strut special pe langa faptul ca era curajos si nu-si baga capul in pamant la fiecare amenintare, nu mergea pe principiul “ce nu vad inseamna ca nu exista” ba mai mult era foarte curios, bagandu-si ciocul peste tot a ajuns intr-o zi sa gaseasca prin gropile sapate de el o bucata rotunda de polistiren. polistirenul este materialul ala alb pe care il denumeam in copilarie scart, de obicei il gaseam in cutiile de carton de la televizoare, frigidere sau alte obiecte ce nu trebuiau deformate.
era o bucata destul de mare, cea gasita de strut si pentru ca avea acasa la el stranse diferite carioci, creioane colorate, margele, bucati de material se hotari sa impopotoneze bucata de polistiren. zis si facut, se opri la magazin si cumpara doua tuburi de supreglue si isi imagina cam cum trebuie sa arate bucata lui de polistiren.
ii lipi cateva margele, bucati de farfurii sparte, mici bucati de hartie colorata si de material, frunze si flori presate, fire si bucati de lana. strutul era foarte mandru de bucata lui de polistiren asa ca umbla cu ea atarnata de gat toata ziua. celelalte animale ii admirau curajul de a purta ceva atat de kitschos si ii smulgeau cate o bucatica.
strutul era bucuros pt ca avea impresia ca ceilalti vor o bucata de polistiren pt ca ii face fericiti insa isi dadu seama ca ei nu vor decat sa distruga bucata de polistiren la care el muncise cu atata sarg.
ba mai mult exista o cucuvea care in fiecare zi cu o placere bolnava venea si ii smulgea cate o bucata, ce-i drept foarte mica, din bucata lui de polistiren. strutul incepu sa se enerveze, mai ales ca pasarea era insistenta si nesimtita.
atunci isi lua bucata de polistiren de la gat, o inveli in staniol, apoi in hartie creponata portocalie, apoi in ate albastre, apoi cu piele de caprioara de aia cu care isi stergea ochelarii, (asta ca sa vedeti ce bucata mica de polistiren ii ramasese) apoi o puse intr-o cutie de lem, apoi intr-o colivie, coliviei ii pusese lacat si isi lua cheia si o puse la gat in locul bucatii de polistiren. merse cu colivia in spatele casei, facu o groapa mare si ingropa colivia spunandu-si in gand :”nu o sa va mai arat in viata mea bucatica mea de polistiren, sunteti ca niste corbi in jurul unui les, vreti doar sa va infruptati.”
si nervos strutul acoperea cu pamant groapa in care pusese colivia cu lacat in care era o cutie de lemn in care se afla o piele de caprioara ce acoperea o multime de ate albastre ce acopereau la randul lor o bucata de hartie creponata de culoare portocalie, ce acoperea o alta bucata de staniol in care se afla o simpla bucata kitschoasa de polistiren…

a fost odata ca niciodata o barza. barza statea intr-un picior pe malul unei ape.
vantul adia unduind usor apa rece. lacul era imprejmuit de copaci…salcii ce-si aplecau coroana deasupra malului malos. barza cunostea acest lac de ani buni, se multumea cu pestii prinsi, cu conversatiile purtate cu vrabiute, uneori lebede si chiar cu oamenii care vara veneau si faceau gratare pe malul apei.
sa va povestesc putin si despre personajul principal barza noastra. era o barza de inaltime medie cu pene albe si negre usor ciufulite pe la aripi de atata zbor, avea ciocul rosu, mereu ascutit, taios de multe ori…il folosea pentru a-si procura hrana dar si ca sistem de autoaparare, dand cu ciocul de fiecare data cand se simtea amenintata de vreo musca, alta pasare sau pesti ce o gadilau pe la picioare, sau chiar serpi sau soparle.cu acestea din urma nu prea s-a descurcat ea, le-a urat dintotdeauna. ochii erau mici, apropiati unul de altul, picioarele erau lungi , portocalii si foarte slabe.
zilele treceau, cand ii amortea un picior il schimba cu celalalt, cand ii era foame mai pescuia un pestisor…. aproape nimeni si nimic nu o putea scoate din rutina ei zilnica. am zis aproape pt ca intr-o zi ei i se nazari ca vrea sa guste dintr-o varza. auzise probabil pe la tv sau vazuse pe nu stiu ce site ca varza este o leguma verde, cu multe foi, plina de vitamine….ce mai un aliment perfect.
la inceput ignora acest gand, dar el netrebnicul i se furisa de fiecare data cand barza statea relaxaata si medita. purtand o astfel de lupta cu ea insasi se hotari sa mearga sa gaseasca o varza, sa o guste sperand ca asa gandul va disparea. deja in stilu-i caracteristic invalui varza in tot felul de culori frumoase, de gusturi extravagante, isi facea mari sperante in legatura cu gustul.
a doua zi dis de dimineata zbura 5o de aripi pana la lacul unei prietene vorbira ele, barza noastra ii povesti despre gandul obsedant…prietena ei ii spuse unde este cel mai apropiat tapsan cu varza si o sfatui sa nu-si faca mari sperante pt ca varza nu are un gust asa bun fara sare…iar sarea se gaseste intr-un munte mult prea departe.
porni barza noastra in zbor spre campul cu varza.
dupa 100 si ceva de batai de aripi il zari….era acolo jos, cu un verde crud stralucitor….era minunat….cu cat cobora cu atat il vedea mai bine, incepea sa distinga capatana cu capatana, era fermecata de mirosul puternic.
ateriza. inca se minuna de cat de frumoase pot fi acele capatani de varza, se bucura de picaturile de apa care cadeau spre cotor….
nu mai statu mult pe ganduri si lua o varza si o gusta….era putin dezamagita dar se gandea ca poate varza aceea e stricata la suprafata asa ca se apuca sa-i dea la o parte cateva foi si gusta iar…curios avea acelasi gust….mai dadu cateva foi si iar gusta…acelasi gust….trecu la urmatoarea varza, una mai mica dar cu foi mari….gusta….data aceasta un gust mai dulce dar tot nu era cel la care se astepta ea…proceda la fel…indeparta cateva foi si gusta iar….acelasi gust….alte foi si alte foi si alte foi…acelasi gust acelasi gust acelasi gust pana ajunse la cotor….acea mica bucata lemnoasca care cica ar trebui sa concentreze toata savoare….era searbad…barza insa luptatoare din fire nu renunta si incerca toate verzele din lan. dupa ore bune de incercari se lasa pe spate dezamagita, cu stomacul plin de varza cu gust ciudat. se gandea ca poate e din cauza pamantului…sau a apei….sau a lipsei prafului de sare. v-am spus deja ca barza era hotarata si nu renunta usor asa ca ea lua decizia de a merge pana la muntele de sare si in drumul de intoarcere sa incerce alt lan de varza.
zis si facut. calatoria ei pana la muntele de sare tinu 5 zile, mai ales ca se incurcase in ultimele 2 zile cand o rafala puternica de vant o impinse de la traseu.
gasi muntele de sare, lua un bulgare mare sa-i ajunga pe toata viata, se intoarse la alt lan de varza si incepu sa guste. acea varza avea un gust dulce acrisor, presara putina sare dar gustul nu era nici pe departe cel mult visat. crezu ca sunt de vina frunzele de la exterior asa ca feri primele 4 presara sare si gusta…la fel…gustul era din ce in ce mai amar cum se apropia de cotor….. barza era dezamagita. isi pusese toate sperantele in lanul cu varza si praful alb de sare dar….tot nu gasi gustul pe care ea si-l imagina.

data asta in poveste este vorba de o printesa, ea era fiica unui imparat chinez foarte bogat. singura ei problema era ca pana la varsta ei, una foarte inaintata caci asa traiesc chinezii mult cred ca de la orez sau de la sosul de soia, nu-si gasise inca un barbat care sa-i si placa.
timp nu prea mai avea, trebuia sa existe si un mostdenitor la tron asa ca intr-o zi isi chema toti servitorii si le spuse:
- dau jumatate din averea tatalui meu celui care imi va aduce barbatul perfect pentru mine
dupa discutii indelungate toti servitorii plecara in regat pt a cauta si aduce barbatul perfect pentru printesa Zinae.
dupa cateva zile ei veneau insotiti de cate un barbat, unii aduceau chiar doi. printesa insa era din ce in ce mai deprimata si nu alesese niciunul, ba ca unul era prea inalt, ba ca unul purta ochelari, ba ca avea papucii ciudati, ba ca mirosea a alcool, ba ca fuma tigara dupa tigara, ba ca era casatorit si avea 2 copii, ba ca era prea gras, ba ca era prea slab, ba ca nu avea serviciu, ba ca nu avea masina, ba ca nu-i placea bluza portocaliu cu roz pe care o purta…chestii marunte.
nervoasa dupa o zi in care ii trrecusera prin fata ochilor peste 30 de barbati merse spre bucatarie pt a manca ceva si intalni pe servitorul ei favorit
-buna! ce faci?
-bine! uite ti-am pregatit ceai cu paine neagra, unt si miere asa cum iti place tie
-multumesc! dar tot sunt suparata si mai ales pe tine
-dar de ce?
-pai din toti servitorii numai tu nu mi-ai prezentat pe nimeni, dar iti dau jumatate din averea tatalui meu….mnu e suficient?
-nu eu sunt cel care iti controleaza tie inima, tu singura trebuie sa mergi, sa iesi din regat si sa-l cauti.
-oare asa trebuie sa fac?
-da!
zis si facut , a doua zi de dimineata printesa se trezi, se aranja, isi puse hainele de sarbatoare, cerceii noi, papucii de la CK si porni in cautarea printului .
si merse saraca printesa, 7 zile si 7 nopti de i se rupsesera si papucii, si rochia, de machiaj si bucle ce sa mai zic erau distruse, dar printesa nu-si pierdea speranta mergea tot inainte pana cand in cea de-a 8 a zi poposi pe un platou, era foarte frig, dar gasi un boschete unde se putea adaposti.
fiind foarte obosita adormi instantaneu, nu visa nimic dar brusc se trezi in latratul unor chini, speriata scoase caul din boschete si ce sa vada : un print pe cal alb iesit la vanatoare cu ai lui 2 caini.
se cobori de pe cal, alunga cainii, intinse mana si o scoase pe printesa din boschete.
acest print semana izbitor de mult cu servitorul ei preferat.
-buna printesa Zinae!
-buna! te cunosc?
-eu sunt Printul Regatului de Vest!
-ciudat pt ca semeni foarte bine cu o persoana draga mie!
-s-ar putea chiar sa fiu! si ii zambi misterios acum hai sa te duc acasa! regele trebuie sa fie foarte ingrijorat
-da…cred ca ai dreptate
si atunci printul o lua de mana si pornira amandoi spre castel
pe drum descoperi ca intradevar Printul Regatului de Vest este chiar servitorul ei preferat care iubind-o in secret de cand era el tanar s-a angajat la curtea regelui doar pt a fi aproape de printesa.
ajunsi acasa au facut nunta mare, ea avut o rochie de mireasa cu trena lunga de un km, au baut vin de fraga neagra, au strans ceva bani de o camera de castel , centrala si termopane.

eu nu mai visez  de multa vreme…..visul mi s-a naruit asa ca ii intreb pe cei din jurul meu ce au visat…iata un exemplu

era odata ca niciodata o veverita. veverita era una mica, simpatica, zglobie, in genul celor de la Vatra Dornei. usor sfioase la inceput , apoi din ce in ce mai prietenoase pana ajung la mana ta si-ti fura nuca. sunt curajoase ele asa intr-un fel, lupta pt nuca lor o obtin iar apoi fug cu ea pana la scorbura. acolo o baga la caldura, o pune la loc de cinste, vorbeste cu ea, deapana amintiri impreuna. si asa traiesc ele doua impreuna nuca si veverita pana cand una din ele se ofileste sau moare de foame.

povestea incepe intr-o zi de vara cand  dupa o iarna grea veverita isi scoate nuca la plimbare, sa vada si ea imprejurimile, sa se joace prin iarba. dar din iarba mare, verde apare o soparla.

-buna ziua veverito!

-buna ziua soparlo!

-vai da ce nuca ai! e mare, frumoasa, o culoare deosebita!

-da ! va multumesc! tin foarte mult la ea nu o voi manca niciodata.

-hmmm! buna alegere,  mai ca as pastra-o si eu.

-da dar nu esti veverita asa ca dumneata iti poti gasi o musca, sau orice altceva…de ce neaparat o nuca, doar soparlele nu mananca nuci!

-nu se stie, toate au un inceput! spuse soparla cu un zambet perfid

vizibil iritata veverita isi lua nuca la subrat si pleca acasa.

trecu ceva timp de la acel incident si intr-o zi la usa veveritei suna cineva. veverita se grabi sa raspunda caci astepta o telegrama de la porumbelul postas, deschise usa si ce vazu: soparla bine imbracata era chiar la usa ei

-buna veverito!

veverita aproape ca vazu negru in fata ochilor….stia deja dupa ce venise soparla

-vai veverito! dar nu prea esti incantata sa ma vezi

-ei….am si eu problemele mele….hai intra

se gandi veverita sa invite soparla in casa, ar fi fost nepoliticos sa o lase in fata usii

-veverito! uite de ce am venit…vreau si eu nuca ta sa merg la o plimbare, este un meci important divizia b intre nucile verzi si cele coapte

veverita facea deja spume dar considera ca hotararea apartine nucii si nicidecum ei, caci pana la urma nu ea este proprietara nucii nuca avand vointa ei

soparla:-ia zi nuco! vrei sa mergi?

nuca:-vai de cand asteptam bataia nucilor verzi cu nucile coapte! normal ca merg!

soparla: – ok atunci ramane stabilit maine mergem la bataie.

veverita :- as vrea sa merg si eu! chiar daca nu-mi plac bataile intre nuci.

si nuca si soparla se uitara cam piezis la veverita dar o luara si pe ea.

au mers la meci, au ras, s-au distrat timpul a trecut.

veverita isi vedea de treburile ei, mai iesea din cand in cand cu nuca la plimbare, nuca se mai ascundea prin iarba, se intalnea intamplator cu soparla vorbeau ele ce vorbeau apoi nuca se intorcea la veverita.

nuca acum se facea din ce in ce mai scortoasa, cica se invechea si ii era dor de copacul natal… atunci veverita ii spuse sa mearga sa-si vada copacul natal. nuca era foarte bucuroasa sa grabi sa -si ia caciula sa prinda ultima adiere de vant pt a pleca.

si pleca dar cum copacul natal nu se putea vedea de una singura isi invita si buna prietena soparla. si asa mersera amandoua la copacul natal, baura ceva tarie si in loc sa prinda prima adiere spre casa hotari ca e mai bine sa o astepte pe a doua. adormira ele doua in statie si se trezira abia a doua zi dimineata.

in fine ajunse acasa nuca pleca la veverita si soparla la casa ei.

veverita deja facea spume, avea tensiune si vedea doar negru in fata ochilor. nuca detasata o intreba:

-ce ai fa? ce te agiti asa? am pierduta adierea de vant si am venit mai tarziu. ce e asa mare tragedie?

-nu e tragedie. dar ma temeam ca te-ai fi pierdut pe undeva

-n-am unde sa ma pierd.

veverita era din ce in ce mai enervata.

nu trecu mult timp si nuca ei se intalnea din ce in ce mai des cu soparla. ba ca mergeau la lupte, ba ca se deschidea sezonul florilor de papadie, ba ca nuca era scortoasa si ii trebuia alifie pt coaja.

veverita deja nu mai stia ce sa faca asa ca intr-o zi ii spuse nucii:

-auzi nuco, cred ca r fi mai bine sa te muti la soparla…ca si asa petreceti foarte mult timp impreuna, vreau sa pleci din casa mea

-vai veverito, ma ranesti, cum sa fac asa ceva, nici nu se pune problema, raman in casa ta!

trecura fix 6 zile , 22 de ore si 17 minute si nuca din senin ii spuse veveritei:

-veverito, eu m-am gandit, vreau sa am casa mea…nu vreau sa intelegi gresit, tu mi-ai oferit un camin foarte frumos, cu vedere spre parc, dar eu vreau casa mea…adica nici nu stiu ce vreau….parca as vrea doar o creanga de copac…nu stiu

-nuco, spune drept, te muti la soparla? spune ca nu ma supar

-nu ma mut veverito, vreau eu casa mea , defapt nici nu stiu ce vreau

si asa si-a luat nuca frunza si coaja scortoasa si a plecat….nimeni nu stia unde.

dupa cateva zile in care veverita aproape ca ii venea sa se spanzure cu coada ei cea stufoasa pleca de nebuna prin iarba si ghici cu cine se intalni? cu soprla care tine in brate nuca.

atunci veverita spumegand, infoindu-se toata, se napusti asupra celor doua, o musca de coada pe soparla pana cand acesta renunta la coada, sangera peste tot, dar inca mai traia, veverita gasi o piatra si incepu sa-i dea soparlei in cap , se rostogoli de cateva ori, veverita nu renunta si ii dadea in continuare cu piatra ppana cand ii zdrobi si un membru, ii scoase un ochi si in final cu o lovitura puternica ii crapa capul soparlei. peste tot era un lac de sange, in el zacea fara suflare soparla…. nuca speriata se ascunsese in iarba dar veverita in culmea furiei incepu sa o caute si o gasi …. nuca tremura de frica, seara incepu sa se lase peste camp, vantul incepu sa bata, corbii deja se invarteau in aer cu miros de sange in nari…..veverita se ridica in picioare, ridica piatra deasupra capului si cu toata forta sfarama si nuca. se auzi cum coaja plesnii, si ce sa vezi nuca avea doar un pic de miez si ala sleit si otravitor…..

THE END!!!